Home Ştiri Acţionăm împotriva pirateriei prin toate mijloacele, mai ales prin educarea internauţilor
PDF Print E-mail
There are no translations available.

Acţionăm împotriva pirateriei prin toate mijloacele, mai ales prin educarea internauţilor

11.05.2010

 

"Constatăm cu regret faptul că foarte mulţi utilizatori de Internet confundă încă accesul liber la informaţie cu pirateria. Există şi categoria de internauţi care ignoră cu bună ştiinţă legea, însă majoritatea celor ce folosesc Internetul nu o cunosc şi nu cunosc nici faptul că aceasta protejează drepturile de autor. Din păcate, acest lucru are drept consecinţă, din ce în ce mai des, trimiterea cazurilor identificate în urmărire penală", declară Florin Ciuică, Director Executiv AIMR.

Cel mai recent caz de deschidere a urmăririi penale pentru infracţiune îl reprezintă un număr de 32 de utilizatori din Sibiu investigați în luna februarie 2010 pentru punerea la dispoziţie pe Internet (prin intermediul programelor de filesharing), fără acordul titularilor de drepturi, a unor colecţii importante de filme, muzică şi programe de calculator.

Florin Ciuică, AIMR: "Munca de identificare, verificare, culegere de probe şi întocmire a dosarelor penale de către Serviciului de Investigare a Fraudelor al Poliţiei Judeţene Sibiu în colaborare cu inspectori antipiraterie din cadrul AIMR a fost o simplă acţiune de rutină. Identificăm prea multe cazuri şi asta arată ori necunoaşterea legii, ori ignorarea acesteia. Ne-am propus drept prioritate în 2010 ca mesajele noastre educative să fie mai eficiente decât pedepsele. Vrem mai degrabă să prevenim pirateria. Identificarea infracţiunii şi pedepsirea ei sunt acte corecte şi necesare, însă vom acţiona în egală măsură pentru educarea utilizatorilor de internet în spiritul legii şi al bunului simţ. Muzica este tot mai ieftină și accesibilă oricui, se poate cumpara din magazine stradale, magazine online şi site-uri specializate, asemeni cărţilor şi oricăror bunuri materiale."

 

Pirateria pe Internet reprezintă fapta de a pune la dispoziţie (sub orice formă) înregistrări sonore asupra cărora nu se deţin drepturi, faptă ce este considerată infracţiune chiar dacă nu se dobândesc foloase materiale şi este reglementată de Art. 139 indice 8 din Legea 8/1996 modificată şi completată, cu directă referire la drepturile de autor şi conexe.

Cumpărarea legală a unei melodii nu dă dreptul punerii la dispoziţie către public. Punerea la dispoziţie include utilizarea activă a unui cont DC++ sau torrent pentru a partaja fișiere public pe Internet. Melodia cumpărată din surse legale aduce cu ea doar cu dreptul de a o asculta personal sau în cadrul familiei şi al cercului de prieteni, iar orice altă utilizare se plăteşte separat.

Cel mai recent caz pedepsit pentru punea la dispoziţia publicului de produse protejate de copyright, inclusiv muzică, prin DC++, a fost înregistrat în Cluj şi a achitat către AIMR, în ianuarie 2010, un prejudiciu de 10000 de lei.

AIMR este persoană juridică română de drept privat, asociaţie fără scop patrimonial, constituită în baza OG nr. 26/2000 modificată şi aprobată prin Legea nr. 246/2005, funcţionând ca asociaţie de combatere a pirateriei în condiţiile Legii nr. 8/1996. AIMR are ca principal scop prevenirea faptelor de piraterie, constatarea faptelor penale care generează prejudicii industriei muzicale din România, ca şi acţiuni în scopul sancţionării persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Asociaţia Industriei Muzicale din România desfăşoară, în prezent, o campanie intensivă de informare si educare a tineretului pentru respectarea legii şi a drepturilor de autor.

 

discuta pe forum

 

JoomlaWatch Agent

JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval